Mary Chesnut a avut norocul sa se nasca intr-o familie bogata si sa duca o viata frumoasa. Fata a unui guvernator, ea a fost casatorita cu un avocat. Din 1861 ea a inceput sa documenteze viata de zi cu zi din timpul Razboiului Civil intr-un jurnal. Cand a murit fara copii, cea mai buna prietena i-a publicat jurnalul in 1905 sub numele de Jurnalul lui Dixie.
Astazi este cea mai buna resursa pentru a vedea exact cum era viata in Carolina in timpul Razboiului Civil. Desi era educata si vorbea mai multe limbi, Mary Chesnut nu introdusese in jurnalul sau referinte politice, motivatii si voci literare, limitandu-se la a inregistra evenimentele care se intamplau ca un bun jurnalist. Desi multi indiviem un om care are toate aceste privilegii la mijlocul anilor 1800 nu era asa. Sotiile de oameni politice nu purtau sosete, dar se ingrijeau ca sotii lor sa le aiba pe cele mai bune, cresteau familii si aveau grija de urmasi intr-o vreme in care banii nu prea existau si se mutau asa de frecvent incat nici macar nu aveau o casa reala. Jurnalul Mariei nu permite razboiului sa devina impersonal. Ea vorbeste despre fericirea si incantarea pe care a simtit-o cand a primit un cos cu bunatati si teroarea care era in jurul ei cand se primeau scrisori cu decedatii din razboi. Ziarele scriau pe atunci despre femei condamnate doar ca purtau haine bune alaturi de femeile soldatilor, care trebuiau sa fie mai frumoase si mai elegante decat oricine.
Mary si-a vandut toate rochiile care sa nu pateasca asa ceva. Se straduia sa inteleaga si de ce o femeie sclav, care fusese „alocata” unei familii, a refuzat sa plece din Columbia cu familia lui Mary. Ea aminteste in jurnal si de nunti si inmormantari, inclusiv modul in care moarte cuiva avea un impact rasunator asupra celor dragi, ceva care nu prea era luat in seama in timpul razboiului.
