Am văzut August Rush(super
filmu!). Aflat pe patul de moarte, tatăl îi spune fiicei sale că fiul
ei, de care acum 11 ani îi zisese că e mort, traieşte! De ce? Habar nu
am. Poate nu vroia să ajungă în iad, sau poate că nemaiavând nimic de
pierdut(ce-i mai păsa lui după ce murea dacă ea îl urăşte?) s-a gândit
să-i spună adevărul.
Se spune că oamenilor le e frică de moarte. Aşa o fi, dar eu cred că
le e mult mai frică să trăiască, altfel nu-mi explic de ce se lasă
călcaţi în picioare când ştiu prea bine că nu merită aşa ceva, de ce işi
refuză atâtea când işi ştiu adevărata valoare, de ce ezită să faca
lucruri simple, de ce au instinct de turmă şi de ce le pasă atât de mult
de părerea celorlalţi încât poartă mereu măşti. E obositor!
Moartea e un lucru sigur, nimeni nu scapă de ea, însă oamenii cred ca
moartea îi va aştepta până işi vor face curaj să trăiască. De asta
amână mereu, de asta lasă pe mâine ce pot să faca azi, de asta niciodata
nu fac ceea ce simt acum ci “mâine” pentru că mâine soarele va da
experienţei o altă culoare… Evident! că nu…
Într’un final, lucrul de care işi ziceau că le e cel mai frică îi
salveză. Aflând ca or să moară, incep să trăiască. Lasă afacerile sau
slujba prost plătită şi pleacă să vadă mările şi ţările de care au auzit
prin poveşti şi la televizor. Îşi mărturisesc dragostea ascunsă ani de
zile, işi iartă prieteni şi rude cu care promiseseră să nu mai vorbească
niciodată, încep să descopere micile bucurii ale vieţii: privirea unui
răsărit de soare, ascultarea unui mic greier, savurarea unui măr,
dormitul în aer liber, incep să preţuiască fiecare picătură de apă. Acum
realizează că nimic din ce îi înconjoară nu le aparţine, dar cu toate
astea totul e al lor!
Întrebarea e de ce au nevoie oamenii să fie împinşi din spate pentru a
trăi? Pentru a realiza care sunt lucrurile care conteză cu adevărat în
viaţă? De ce au nevoie să afle că sunt pe moarte pentru a-şi învinge
frica de a trăi? De ce abia când e prea târziu încep să deschidă ochii?
