Pepe se distreaza

Acum ca fetita lor a mai crescut si a implinit deja un an, Pepe si Raluca au hotarat ca este timpul pentru o seara de distractie. Pusi pe fapte mari, cei doi insuratei si-au luat gasca si au iesit sa petreaca o seara in barurile din capitala.
 
Distractia a inceput intr-un club de fite, loc unde Pepe, Raluca si cei doisprazece apropiati ai lor s-au simtit minunat. Aceasta concluzie reiese din faptul ca s-au retras din local cu putin inainte de rasaritul soarelui. Spre surprinderea paparatilor acestia nu s-au indreptat spre casa, ci spre un alt local, de data aceasta unul de manele. Ajunsi acolo era forfota mare, atat de mare incat pentru Pepe, Raluca si compania nu s-a mai gasit loc. Singura masa disponibila era de cinci persoane. Parasind in graba localul care era deja supraaglomerat s-au indreptat spre restaurantul tatalui sau. Acolo au fost primiti cu multa bucurie, chiar daca era trecut de ora sase dimineata, iar marea parte a oamenilor se pregateau de plecare.
 
Dupa ce toata lumea a plecat, usile localului s-au inchis, iar gasca din care facea parte Pepe si Raluca a avut parte de o petrecere privata, unde au mai petrecut vreo doua ore.

Rent a car - ce sa cauti si cum sa inchiriezi

Atunci cand doresti sa inchiriezi un autoturism in Cluj, te poti lovi de o serie de factori care sa iti influenteze alegerile. Fie ca vii dintr-o calatorie si te opresti la aeroport, fie ca ai nevoie sa faci un drum mai lung ori sa inchiriezi o masina pentru oras, companiile de inchirieri auto pot gasi oricand pentru tine cele mai bune solutii raportate la nevoile si criteriile tale de cautare. Asadar, stabileste din timp pentru ce anume ai nevoie de autoturism si, in functie de asta, alege cea mai buna solutie de inchiriere.

Masini mai mici, economie mai mare

Cand doresti masini de inchiriat in Cluj, vei obtine o mai buna eficienta financiara in ceea ce priveste combustibilul, daca alegi un autoturism mai mic. Este posibil sa fii ingrijorat despre puterea/performanta acestuia insa, daca nu ai o nevoie specifica pentru ceva mai mare, un vehicul compact este, probabil, tot ceea ce ai nevoie. Autoturismele din clasa Economic (adica cele mici) sunt mult mai mari decat erau acum 10 ani. In plus, companiile de inchiriere vor avea intotdeauna mai multe oferte la aceste masini, deoarece sunt cele mai populare. Cand este cazul, vei gasi probabil un upgrade catre un vehicul mai mare. Singurul dezavantaj ar fi cererea unei masini mai mici, cu randament ridicat de combustibil, iar compania inchiriatoare sa nu o detina. In acest caz, se apeleaza la negocierea pretulului, pe baza pierderii in intregime a economiilor pe combustibil.

Ia in considerare locul de primire al masinii, dar si pe cel al predarii


Acest lucru nu se aplica intotdeauna, dar avand locatii diferite pentru primire si predare (spre exemplu, o excursie cu sens unic), te va ajunge, probabil, mult mai scump daca trebuie sa te intorci de undeva doar ca sa predai masina. Ar putea exista o rata mai mare de zi cu zi, sau pur si simplu, o taxa suplimentara, atunci cand se inchiriaza. Acest factor depinde in totalitate de bugetul tau. De asemenea, daca inchiriezi dintr-un aeroport, ratele vor fi mai scumpe decat cele din orasele din jurul acestuia. Daca esti dispus sa-ti sacrifici confortul pentru a economisi bani, cauta dinainte o companie care sa iti aduca autoturismul direct la aeroport, cu putine taxe suplimentare sau deloc.

Cunoaste orele de lucru ale companiilor


Daca aterizezi in timpul noptii si ai nevoie de un autoturism, apeleaza din timp la companiile de inchirieri auto. In aeroporturi, multe birouri de inchiriere nu sunt deschise 24 de ore pe zi. La cele mari, ai putea gasi disponibilitate pana la miezul noptii, in timp ce la aeroporturile mici, nu exista deloc. In consecinta este necesar sa cunosti programul de lucru si disponibilitatea companiilor. Acelasi lucru se va aplica si pentru predarea autoturismului.

De ce nu este bun alcoolul in exces

Alcoolul este poate nelipsit de la mesele unora dintre noi. Fie ca preferi sa bei ceva tare, digestiv inainte de masa, sau dupa, fie ca preferi un pahar de vin rosu, cert este ca apare uneori mai mult decat este necesar. Adolescentii in general tind sa faca exces de alcool si tinerii, mai ales in perioada de studentie, iar unii dintre ei nici macar nu se mai gandesc la efectele negative sau la urmarile nefaste pe care le poate avea in viata lor. Alcoolul nu este bun pentru sanatatea noastra mai ales daca il consumam in exces si putem vedea mai jos de ce:

  1. Poate provoca boli grave precum hepatita sau ciroza
  2. Poate sa duca in cazul barbatilor la o viata sexuala lipsita de placeri, consumat in exces poate cauza impotenta Poate cauza marirea ficatului, inflamarea lui
  3. Poate cauza cancer la ficat Cauzeaza confuzie, anxietate, dificultati in comunicarea cu cei din jurPoate cauza depresie Poate sa duca la o viata agitata sau cel putin dezechilibrata
  4. Te poate lasa fara prieteni, iti afecteaza si viata socialaCauzeaza insomnii sau un somn agitat
  5. Reduce inteligenta si capacitatea de gandire
  6. Este nociv pentru femeile gravide mai ales pentru bebelusi
  7. Poate deregla o sarcina
  8. La femei poate deregla ciclul menstrual
  9. Creste riscul unor accidente vasculare la nivelul creierului
  10. Poate provoca cresterea in tensiune a arterelor
  11. Ataca sistemul nervos
  12. Poate crea pancreatita acuta sau cronica
  13. Poate sa afecteze grav fatul in cazul unei femei insarcinate, ducand la sindromul fetal alcoolic

Steroizii si astmul la copii

In cazul in care un copil are un atac de astm mai sever, medicul poate sugera comprimate care contin steroizi impreuna cu alte tratamente. Comprimatele cu steroizi sunt deseori oferite pentru copiii care ajung la spital cu astm sever. Comprimate de glucocorticoizi pot “imbunatati” plamanii copilului si il pot ajuta sa previna alte atacuri. Acestea pot reduce, de asemenea, sansele copilului de a ramane internat in spital pentru perioade mai lungi de timp.

Steroizii sunt medicamente care ajuta in inflamatii. Ei calmeaza si previn umflarea cailor respiratorii la copiii care sufera de astm. In cazul in care copilul are un atac de astm moderat sau sever, medicul poate prescrie comprimate de glucocorticoizi sau siropuri pentru a controla atacurile si a ajuta la prevenirea lor. Comprimatele de glucocorticoizi pot fi administrate copilului de catre medic si pot opri sederea in spital a copilului.

Steroizii sunt de obicei folositi pentru a trata atacurile, alaturi de alte tratamente, cum ar fi oxigenul (in spital) si inhalatoarele (salbutamol sau terbutalina). In cazul in care copilul nu poate lua comprimate sau siropuri pentru un motiv oarecare, el/ea poate lua cateva picaturi de steroizi. Lichizi, steroizii ajung in fluxul sanguin intravenos. Este important sa stim ca steroizii folositi pentru a trata astmul bronsic nu sunt aceiasi steroizi anabolizanti folositi de unii sportivi si culturisti. Numele complet pentru steroizii folositi in astm este de corticosteroizi.

In cazul in care copilul a fost internat in spital cu un atac de astm, se pot administra comprimate cu steroizi, luate pentru o perioada scurta de timp, atunci cand acesta se intoarce acasa, pentru prevenirea unui alt atac. Cu toate acestea, in cazul in care copilul are astm in stare avansata, care nu poate fi controlat cu alte tratamente, ar putea fi nevoie de administrare de steroizi in mod regulat, pentru o perioada mai lunga de timp.

Cartoful gigant

Cum ar fi daca ai merge la piata si ai cumpara un singur cartof? Apoi, ajunsa acasa, numai din acel cartof prepari piure incat sa se sature toata familia. Nu este un scenariu inventat, pentru ca o astfel de situatie experimentezi daca mergi in pietele din Arad, Oradea, Satu Mare sau Timisoara. Singura diferenta fata de un cartof normal, este ca acesta despre care vorbim cantereste intre 800 si un kilogram. Cum s-a ajuns la o situatie de genul?
Familia Crisan, care se ocupa cu cresterea cartofilor, are in acest an o recolta record, dubla fata de anul trecut. Ei spun ca secretul sta in samanta cumparata din Fagaras si in modul de crestere: folosirea gunoiului drept ingrasamant natural. Acestia sustin ca, in ciuda marimii sau a culorii, sunt cartofi sanatosi. Vecinii sunt uimiti, la fel si cumparatorii, care primesc trei – patru bucati atunci cand cer trei kilograme. Totul este demonstrat cu poze, care atesta spusele lor: pus pe cantar, acul atinge aproape un kilogram, iar comparatia cu un cartof normal este covarsitoare. 
Comuna Rasca, situata la 45 de kilometri fata de Cluj, este cunoscuta pentru festivalul cartofului, organizat in fiecare an. Evident, locuitorii comunei sunt cei mai mari producatori de cartofi din judet. 

Sfaturi in achizitionarea unui casetofon auto potrivit nevoilor tale

Te intereseaza achizitionarea unui casetofon auto? Ai la dispozitie prea multe surse de informare si nu reusesti sa te decizi? Iti propunem cateva sfaturi utile in achizitionarea casetofonului auto potrivit si, la pret avantajos.

1. Informeaza-te cu privire la cei mai renumiti producatori in materie de casetofoane auto.

2. Alege un producator despre care ai auzit vorbindu-se mai des.

3. Cere sfaturi apropiatilor sau consulta recomandarile disponibile online.

4. Viziteaza ofertele de casetofoane auto disponibile in cadrul magazinelor online specializate in comercializarea unor astfel de produse. In aceasta situatie, daca te-ai decis sa achizitionezi un casetofon auto din gama de produse a unui magazin virtual, asigura-te ca acesta din urma respecta normele si sistemul de plata online. De asemenea, este bine sa te informezi asupra costurilor, taxelor de livrare si disponibilitatii produselor in stoc.

5. Ofera comerciantilor toate informatiile pentru ca acestia sa te poata consilia si sa te ajute sa achizitionezi exact modelul de care ai nevoie.

6. Referitor la pret, inainte de a cere alte informatii reprezentantilor magazinului traditional sau virtual ales, comunica-le suma pe care esti dispun sa o platesti pentru un cd auto; astfel, vei economisi timp, deoarece reprezentantii magazinelor te vor ghida strict catre produsele care se incadreaza in suma specificata de tine.

7. Citeste cu atentie specificatiile tehnice ale fiecarui produs care te-ar putea interesa si abia apoi apeleaza la un specialist pentru intrebari suplimentare.

8. Asigura-te ca ai inteles intocmai modalitatea de plata (in cazul unui magazin online) si ca beneficiezi de consultanta privind instalarea acestuia.

Inviat dupa 27 de ani

Un accident petrecut in urma cu 27 de ani in Ucraina a pus in alerta o lume intreaga. O mica neatentie a fost destul ca Centrala Atomoelectrica Cernobal sa produca panica. Din cauza radiatiilor, trei tari au fost afectate grav. Ucraina, Belarus si Rusia au fost nevoite sa evacueze de urgenta peste 336,000 persoane.

Astazi, dupa 27 de ani, radiatiile au inceput sa fie din ce in ce mai slabe. Astfel, pomii si vegetatia din jurul centralei de la Cernobal incepe sa prinda viata. In urma cu cativa ani a inceput chiar sa se inmulteasca.

Vanzand aceste lucruri, statul ucrainian a luat mai multe probe ale cerealelor din zona afectata. Au fost trimise la un laborator din Germania pentru teste, iar rezultatul a fost satisfacator. Granele nu prezinta niciun pericol pentru om.

Ca rezultat al acestor teste, Ucraina intentioneaza sa reinceapa activitatea agricola pe suprafetele de teren afectate de exploxie. Se presupune ca prima recolta va putea fi folosita in maximum doi ani. Fermierii din Ucraina vor sa cultive pe acea suprafata de teren diferite cereale, precum grau, orz, ovaz si floarea soarelui. Momentan, autoritatile din Kiev cauta investitori care sa reintroduca in circuitul agricol pamanturile care in urma cu 27 de ani au fost abandonate.

Cu toate ca testele facute de nemti arata ca se poate incepe recultivarea terenurilor, produsele recoltate vor fi expuse periodic unor teste. Acestea se vor realiza in laboratoarele din strainatate. Este o masura de siguranta necesara pentru consumatorii din lumea intreaga.

Servicii de inchiriere copiatoare

Daca ai pornit cu gandul de a apela la serviciile de inchiriere copiatoare in loc de a achizitiona unul, atunci asigura-te ca ti se ofera cele mai bune servicii in ceea ce priveste inchirierea cat si mentenanta. De ce sa inchiriezi si sa nu cumperi unul nou? In primul rand vorbim de pret. Pretul unui produs nou este mult mai ridicat comparativ cu cel al unui produs inchiriat iar daca ai nevoie sa inchiriezi un copiator, sau o multifunctionala pentru o conferinta sau pentru un anumit eveniment atunci nu se justifica sa investeti foarte multi bani in asta cand ai de satisfacut o nevoie pe termen scurt. 

La un simplu search pe google folosind termenii “copiatoare de inchiriat” veti vedea ca oferta este diversificata si adaptata la nevoile fiecaruia dintre voi. Sunt firme care inchiriaza in functie de afacerea pe care o conduceti. Va pot oferi echipamente pentru micro business, small business, medium business, large business sau pentru diverse evenimente. Totul este bine pus la punct astfel incat clientii sa fie multumiti. Se porneste prin consilierea clientului in ceea ce pirveste alegerea echipamentului, tinandu-se cont de nevoia acestuia, de copiere, printare, scanare sau altele. Se intocmeste un contract de inchiriere iar echipamentele sunt garantate pe intreaga perioada a contractului. Prin contractul de inchiriere unele firme pot asigura si un timp de interventie la solicitarea clientului, bineinteles. In cazul nefericit in care reparatia aparatului dureaza mai mult timp decat s-a prevazut initial, firma se obliga sa va puna la dispozitie, gratuit, un echipament similar. Unele firme ofera chiar si servicii de consiliere a personalului din firma dumneavoastra, in ceea ce priveste modul de functionare a echipamentului inchiriat. 

Asa ca, daca vrei sa inchiriezi un copiator sau orice alt echipament incearca sa-i gasesti exact pe cei care se muleaza pe necesitatile tale. Cauta o firma cu o experienta in spate, cu un portofoliu mare de clienti, care sa raspunda cu promptitudine si profesionalism cerintelor tale.

De la înfrângere, la victorie

Cu o doză considerabilă de speranţă şi patriotism, m-am postat marţi în faţa televizorului. Ca mii de români, stăteam cu sufletul la gură ori de câte ori mingea se apropia de poarta adversă, sperând la o victorie şi la o posibilă calificare. Gândul meu fugea odată cu fotbaliştii de pe teren: hmm…poate sunt şanse şi pentru zborul către Brazilia. Speranţele mi-au fost însă spulberate în minutul 22 din prima repriză, când mingea a trecut nemiloasă pe lângă Tătăruşeanu, direct în pânza albă. „Dar totuşi…mai este mult timp. Merge şi un egal.” Aşteptând golul mult visat, minutele au trecut, astfel că arbitrul a anunţat de pe margine încă cinci pentru prelungiri. Da, dorinţa mi-a fost îndeplinită, pentru că a mai fost timp de încă un gol, dar nu în jumătatea de teren potrivită.

Cu o astfel de înfrângere, inevitabilul „De ce” şi-a ocupat locul primordial în gândurile mele. De ce tricolorii se jucau cu mingea, pasând de la unul la altul în propria jumătate de teren, când treaba lor era să atace? De ce nu pot privi un meci de fotbal, sigură că echipa naţională va câştiga? De ce comentatorii caută scuze, că tricolorii sunt prea obosiţi sau că echipa adversă este prea puternică?

Degeaba îmi pun întrebări, pentru că răspunsurile se pierd în negura timpului şi a ignoranţei. Probabil nimănui nu îi pasă, pentru că ne-am obişnuit. „Lasă, că-i bine şi aşa…important este că i-am bătut pe unguri. Oricum, nu ajungeam mai departe. Românii au fost tot timpul codaşi…”

Nu pot schimba mentalitatea unui popor, dar mă pot schimba pe mine. Vreau să trăiesc încât să privesc seara, la sfârşitul zilei, şi să simt că am realizat ceva. Sunt conştientă de neajunsurile pe care România le are, dar spun sincer că îmi iubesc ţara; de aceea dorinţa mea este să nu fac de ruşine poporul român. Vreau să trăiesc şi să iubesc…să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, de la lucrurile mici până la cele importante; să mă descotorosesc de lenevie şi să fiu cât mai pasionată de munca mea, astfel încât să ating excelenţa.

Deşi echipa naţională a suferit o înfrângere pe National Arena, ar trebui să ne pavăm drumul către victorie...victorie asupra mentalităţilor şi obiceiurilor dăunătoare.