Cu o doză considerabilă de speranţă şi patriotism, m-am postat marţi în faţa televizorului. Ca mii de români, stăteam cu sufletul la gură ori de câte ori mingea se apropia de poarta adversă, sperând la o victorie şi la o posibilă calificare. Gândul meu fugea odată cu fotbaliştii de pe teren: hmm…poate sunt şanse şi pentru zborul către Brazilia. Speranţele mi-au fost însă spulberate în minutul 22 din prima repriză, când mingea a trecut nemiloasă pe lângă Tătăruşeanu, direct în pânza albă. „Dar totuşi…mai este mult timp. Merge şi un egal.” Aşteptând golul mult visat, minutele au trecut, astfel că arbitrul a anunţat de pe margine încă cinci pentru prelungiri. Da, dorinţa mi-a fost îndeplinită, pentru că a mai fost timp de încă un gol, dar nu în jumătatea de teren potrivită.
Cu o astfel de înfrângere, inevitabilul „De ce” şi-a ocupat locul primordial în gândurile mele. De ce tricolorii se jucau cu mingea, pasând de la unul la altul în propria jumătate de teren, când treaba lor era să atace? De ce nu pot privi un meci de fotbal, sigură că echipa naţională va câştiga? De ce comentatorii caută scuze, că tricolorii sunt prea obosiţi sau că echipa adversă este prea puternică?
Degeaba îmi pun întrebări, pentru că răspunsurile se pierd în negura timpului şi a ignoranţei. Probabil nimănui nu îi pasă, pentru că ne-am obişnuit. „Lasă, că-i bine şi aşa…important este că i-am bătut pe unguri. Oricum, nu ajungeam mai departe. Românii au fost tot timpul codaşi…”
Nu pot schimba mentalitatea unui popor, dar mă pot schimba pe mine. Vreau să trăiesc încât să privesc seara, la sfârşitul zilei, şi să simt că am realizat ceva. Sunt conştientă de neajunsurile pe care România le are, dar spun sincer că îmi iubesc ţara; de aceea dorinţa mea este să nu fac de ruşine poporul român. Vreau să trăiesc şi să iubesc…să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, de la lucrurile mici până la cele importante; să mă descotorosesc de lenevie şi să fiu cât mai pasionată de munca mea, astfel încât să ating excelenţa.
Deşi echipa naţională a suferit o înfrângere pe National Arena, ar trebui să ne pavăm drumul către victorie...victorie asupra mentalităţilor şi obiceiurilor dăunătoare.
