Cum ar fi daca ai merge la piata si ai cumpara un singur cartof? Apoi, ajunsa acasa, numai din acel cartof prepari piure incat sa se sature toata familia. Nu este un scenariu inventat, pentru ca o astfel de situatie experimentezi daca mergi in pietele din Arad, Oradea, Satu Mare sau Timisoara. Singura diferenta fata de un cartof normal, este ca acesta despre care vorbim cantereste intre 800 si un kilogram. Cum s-a ajuns la o situatie de genul?
Familia Crisan, care se ocupa cu cresterea cartofilor, are in acest an o recolta record, dubla fata de anul trecut. Ei spun ca secretul sta in samanta cumparata din Fagaras si in modul de crestere: folosirea gunoiului drept ingrasamant natural. Acestia sustin ca, in ciuda marimii sau a culorii, sunt cartofi sanatosi. Vecinii sunt uimiti, la fel si cumparatorii, care primesc trei – patru bucati atunci cand cer trei kilograme. Totul este demonstrat cu poze, care atesta spusele lor: pus pe cantar, acul atinge aproape un kilogram, iar comparatia cu un cartof normal este covarsitoare.
Comuna Rasca, situata la 45 de kilometri fata de Cluj, este cunoscuta pentru festivalul cartofului, organizat in fiecare an. Evident, locuitorii comunei sunt cei mai mari producatori de cartofi din judet.