Imi raspunde chiar ea, e aceeasi femei maruntica, palida, ingrijita, pe care o cunoscusem, poate un pic mai implinita, dar nu-i statea deloc rau asa, nu mai semana cu o scobitoare, cu o prajina imbracata in nelipsita-i bulza alba si fusta roz, face ochi mari, nevenindu-i parca sa creada ca eram eu.
- Virgil, zice, tu esti?
Devenisem de nerecunoscut dupa atita vreme, ma speriasem si eu privindu-ma in oglinda, trecusera aproape zece ani.
- Da, raspund, eu sint. Am trecut sa te vad!
- Intra daca tot ai venit! ma pofteste ea, deschizind usa mare. Ai noroc ca sint singura! Sa stii ca s-au petrect multe de cind nu ne-am vazut!
- Timpul nu asteapta pe nimeni, filozofez eu. N-am venit sa-ti cer socoteala!
- Foarte frumos din partea ta, aproba mai linistita, dar trebuie sa-ti spun ca ai tai nu mi-au dat nicio speranta! Mi-au spus ca nu m-ai ai nicio scapare si m-au sfatuit sa-mi vad de drum!
- Si tu i-ai crezut?
- Da, erau parintii tai, cum sa nu-i cred! M-am maritat, la scurt timp, cu George, prietenul tau, care m-a ajutat sa trec peste necazul acesta!
- Halal prieten, constat eu, nici n-am murit bine, si top in patul tau iubitei mele!
Disparusera femeile de pe Pamint? Unde-i acum?
- La munca, in Anglia, sopteste ea rosind. N-a fost chiar asa, cum crezi! Ne-am casatorit mult dupa aceea.
- Eu nu m-as fi casatorit niciodata cu prietena lui! Nu mi-ar tihnit! Mi-ar fi amintit in fiecare clipa de dinsul!
- La o luna dupa ce ne-am luat , a plecat acolo la munca si de atunci nu s-a mai intors! Nu prea a avut timp de remuscari!
- Dar tu?
- Nici eu. Ma impacasem cu gindul.
Are dreptate, in definitiv nici eu, daca m-ar fi intrebat cineva, n-as fi vrut sa se incuie in casa si sa se imbrace in straie negre tot restul vietii ca sa-mi demonstreze cit m-a iubit! Asa a fost sa fie! Uneori viata iti da prea mult, alteori iti ia prea mult!
- Nu-ti reprosez nimic tie, ii spun calm, pe George insa nu pot sa-l iert! A profitat de prietenia mea nedemn, intr-un fel care nu se face!
- Bei o cafea? imi zice ea fara nicio legatura cu ce spuneam eu, dorind parca sa abata discutia de la sotul ei.
- Da, zic, nu ma grabesc. E prea tirziu sa ma grabesc!
In clipa aceea imi vine imi trece prin minte sa ma razbun pe ea, pe George, pe toti cei care m-au facut sa traiesc asta, sa-mi iau trecutul inapoi, indiferent cum. Ema se intoarce aducind cafelele.
- Ai spus ca n-ai sa-l ierti niciodata! reveni ea la discutie. Dar nu mi-ai spus cum vrei sa te razbuni pe George?
- Cu aceeasi unitate de masura, zic sec. Sper sa poti intelege! adaug si incerc s-o cuprind in brate, fara succes, fiindca ea se retrage ca arsa, isi aranjeaza bluzita la loc, si se aseaza pe canapea, departe de mine, speriata, probabil, de expresia mea, de faptul ca nu renunt, ma apropii de ea, o apuc de umar, apoi de git si-o trintesc pe pat, ii ignor ghearele, protestele, opozitia ferma, ii rup, bluza, fusta, lenjeria intima, ii astup gura cu palma, o acopar si o am cu inversunare, o framint cu ura, cu disperare, o lovesc peste fata, ii prind miinile, o imobilizez, o tin sub mine pina termin, apoi ma desprind, o las nemiscata, despuiata in patul acela urias si revin pe scaun respirind sacadat.
- Nu trebuia sa faci asta! o aud spunindu-mi printre sughituri si o vad ridicindu-se din pat. A fost un viol in toata regula! Nu te-as fi crezut ca in stare sa ma lovesti vreodata!
- Nici eu, raspund, dar m-ai obligat!
- Apartin altcuiva, zice, nu trebia sa ma silesti, sa ma fortezi, sa treci peste vointa mea!
Ma ridic, incui usa, bag cheia in buzunar, blochez si celelalte usi cu ce apuc, apoi geamurile, taindu-i toate posibilitatile de a fugi, si revin pe scaunul meu.
- O voi face pina cind iti voi infringe vointa, ii spun amenintator.Mi-e perfect indiferent ce se va intimpla dupa aceea! Totul depinde de tine!
- Nu, imi striga, n-am sa-ti cedez niciodata de bunavoie. Ai devenit un animal!
-Voi m-ati facut asa! raspund scrisnind. Voi ati schimbat regulile, nu eu! Suportati consecintele!
- Pleaca de aici! striga din nou ascutit, furioasa, de sub un cearsaf, iar vocea ei ma zgiriie in creier, vad negru inaintea ochilor si ma reped catre ea, trag cearsaful de pe dinsa, o bruschez incercind s-o intorc cu fata spre mine, dar ea se opune, ramine intinsa pe burta, tipa, striga dupa ajutor, o string de git pina o aduc la tacere, o am din pozitia aceea insolita, tinind-o de sini, smulgind-o de par, inabusindu-i tipetele stridente, scuturind-o ca pe un sac de cartofi.
- Si ce-ai obtinut cu asta?ma intreaba dupa un timp. Nu intelegi ca nu te mai vreau!
- Nu, zic.
- Cel mai bine ar fi sa pleci, continua pe un ton impaciuitor.Sint gata sa uit totul! M-ai pedepsit destul!
- Plec cind redevii cea dinainte! Cind n-ai sa ma mai respingi!
- Tu nu intelegi ca nu se mai poate!
- Nu, nu pot sa inteleg! ii spun si o privesc direct in ochi, lucru care ma excita, ma propulseaza necontrolat inainte. .Ea sta ghemuita intr-un colt al patului, cu genunchi la gura, hotarita sa ma infrunte din nou. Ii spulber apararea rapid si o asez deasupra, obligind-o sa coopereze.
Nu mai tipa, se conformeaza formal, rece, pasiva, schimbind tactica, incercind sa ma demobilizeze, insa aceasta schimbare de optica ma inversuneaza si mai tare. Termin si ma intind pe spate alaturi de ea.
- Vezi ca nu-i asa de greu sa accepti realitatea! ii spun, mingiiind- pe cap. Esti pe drumul cel bun!
- N-am acceptat si nu voi accepta niciodata o asemenea realitate! murmura ea, indepartindu-mi mina de pe sini.Unui om ii poti lua cu forta ceva, dar nu-i poti da cu forta!
- Ti-am zis ca nu ma grabesc! ii raspund zimbind. Astept sa ma accepti de buna voie, oricit ar trebui! Imi datorezi asta!
- Acum nu-ti mai datorez nimic! Ti-ai luat totul singur!
- Nu e acelasi lucru!
- Ceea ce vrei tu, nu se poate, se intoarse ea si ma privi in ochi.Cu tine sau cu George, cu oricine altul, as fi procedat la fel. Nu sint o tirfa!
- Inteleg ce vrei sa spui, zic, dar eu te consider inca sotia mea, nimic altceva!. Viata ne-a incurcat drumurile, insa noi ne-am regasit. Nu s-a schimbat nimic!
- Si George?
- George mi-a tinut locul! Atit!
- Dar e sotul meu!
- Si eu ce sint ?
- Tu. Nimic.Nu mai existi pentru mine! Tu ai murit de mult!
Imi reprim cu greu un zimbet.
- Cum sa mor, daca sint aici? Am fost doar bolnav!
- N-am stiut, se justica ea. Dar asta nu schimba cu nimic lucrurile! Oamenii se mai razgindesc!
Trece la contraatac imi sugereaza ca hotarirea ei a fost dictata de sentimente, nu de eroare, si ca este fericita alaturi de George sau a fost, atunci la inceput, fiindca apoi a ramas singura, dar ca ea continua sa creada in dinsul, cum ar fi crezut si in mine, daca nu m-as fi imbolnavit sau daca ne-am fi casatorit , reprosindu-mi incercarile mele de a o determina sa faca lucruri greu de acceptat.
- N-ai dreptate!! ii zic. Nu am picat de undeva din cer si nu ti-am cerut decit o dovada ca m-ai iubit cindva!
- Te ajuta cu ceva?
- Nici nu-ti inchiui.Viata mea esti tu! Tu insa pari ca m-ai dat la o parte!
O vad intorcindu-se spre mine cu lacrimi in ochi.
- Asa crezi sau ai crezut tu? imi sopteste. Nu te-am uitat nicio clipa! Am fost fericita cind te-am revazut, nu-ti mai spun cit de speriata am fost cind m-ai lovit, cind m-ai avut nebuneste, dar in adincul inimii te-am inteles!
Ma imbratiseaza si se lasa in voia mea minute in sir, soptindu-mi vorbe inflacarate, daruindu-se din tot sufletul, intimpinind cu bucurie primele raze de soare si ciripitul cristalin al pasarelelor din teiul acela urias, care ajungea la fereastra ei, dinspre rasarit.
