Love is the answer?!

Noi suntem cei care ne hotaram viata sau exista un destin, un fel de traseu prestabilit pentru fiecare si oricate drumuri paralele am incerca si oricat de mult ne-am impotrivi, intr-un final tot pe drumul ales pentru noi vom ajunge? Exista un liber arbitru cu adevarat liber, care este liber sa se manifeste pe parcursul intregii vieti sau se poate manifesta doar in chestiuni minore, punctele importante, cheie ale vietii noastre fiind deja stabilite? Personal, as vrea sa cred ca exista un liber arbitru, ceea ce ma face pe mine responsabila pentru toata viata mea. Insa sunt lucruri in viata care mi-au aratat ca nu a stat in puterea mea sa le fac sau sa le schimb, sunt momente in viata in cand am simtit ca altcineva are alte planuri pentru mine, altele decat cele la care ma gandisem eu inainte. Si atunci? Cum ar trebui sa ne comportam in viata asta? Ce avem voie sa ne dorim si ce nu? Pana unde merge planul lui Dumnezeu si de unde incepe planul nostru personal?

Sunt de acord cu teoriile comform carora noi suntem aici pentru a evolua, suntem aici la o scoala in care trebuie sa ne invatam lectiile pe care nu le-am invatat in vietile anterioare, lectii pe care singuri de fapt ni le-am ales inainte de a veni aici si acum, in corpul nostru. Dar asta inseamna sa fiu de acord cu faptul ca nu putem alege singuri ce viata sa traim, ce experiente sa avem, pentru ca ni le-a ales altcineva in locul nostru sau ni le-am ales chiar singuri, dinainte de a ajunge din nou la scoala spirituala. Cu toate astea, cei care cred in reincarnare, vorbesc totusi de faptul ca noi ne alegem viata si ca nimic nu e intamplator si ca totul este exact asa cum trebuie sa fie, astfel incat noi nu trebuie decat sa traim si atat. E de ajuns sa traiesti si totul va veni de la sine - cu ce traiesti, cum traiesti, cum iti procuri ceea ce ai nevoie. Daca incerc sa inteleg aceasta teorie, nu pot s-o inteleg decat daca cei care sustin ca noi suntem cei care ne alegem viata pe care s-o traim se refera nu la noi, cei de acum, din viata asta, ci la noi, cei care ne-au decis noua, celor de acum, soarta de acum. Suntem tot noi, vorbind practic de spirit, care nu moare, dar care ia forme fizice diverse de-a lungul timpului, in functie de ce are de invatat pentru a evolua. Dar ce inseamna sa traiesti? Ce inseamna sa fii? Cum sa traiesti fara sa iti faci griji, fara teama, fara intrebari, fara sa muncesti pentru un viitor mai bun, fara sa te gandesti la viitor si la viitorul material? Toti ne-am dori sa putem avea experiente inaltatoare din punct de vedere spiritual, sa putem calatori acolo unde sunt cei mai mari maestri si ganditori ai lumii, dar cum sa faci asta daca nu ai bani si timp, de exemplu? Iar ca sa ai bani trebuie sa muncesti, iar ca sa ai si bani si timp inseamna sa ai o pozitie privilegiata in viata fizica, materiala. As vrea sa fiu preocupata doar sa traiesc si am avut de multe ori in viata momente in care m-am luptat pentru ceva si nu s-a legat nimic si momente in care am renuntat la indarjire, la asteptari, la dorinte si totul parca incepea sa se lege.

Dar cum sa faci asta zilnic, cand viata este o lupta continua pentru castigarea painii de maine? Sincer, nu stiu cum poti sa faci asta, dar ce stiu este ca in fiecare incerc sa renunt macar putin, oricat de putin, la stilul meu de a supravietui si incerc sa traiesc mai mult, adica sa ma las in voia Domnului, a Universului, a legilor care ne conduc, a ceea ce e mai presus decat noi si incerc sa accept ca nu le poti avea pe toate in viata asta si ca aici suntem cu un scop foarte precis, asa ca inainte de toate trebuie sa indeplinesc acel scop. Ce stiu insa este ca iubirea este raspunsul la toate intrebarile si ca daca tot ceea ce faci inseamna iubire, drumul va fi din ce in ce mai lin si mai revelator.