In politica, se intelege usor ca opozitiile trebuie sa se arate sentimentale, sa manifeste cat mai indiscret sensibilitate pentru durerile oamenilor, sa intareasca pana la exces credinta elementara in mai-binele absolut. Aceasta prioritate a sentimentalismului se face cu atat mai evidenta, cu cat mai multa parada se face de stiinta in politica. Una din cele mai precise forme de asa-numita politica stiintifica este materialismul economic. Pe urma lui Marx se repeta cu tantosa hotarare ca raporturile politice depind exclusiv de felul productiei. Se intelege insa ca felul productiei intr-un anume timp nu depinde de sentimentele, nici de visurile cuiva.
Dar aceasta constatare teoretica este cu desavarsire neplacuta in practica - politica nu se poateface cu dansa. Atunci partidul acela, care tocmai revendica pentru dansul cu glorioasa convingere stiintifica doctrina materialista, a impartit foarte abil lucrul in doua: excluziv pentru cartile savante se rezerva doctrina pura, ca nu se pot fabrica forme politice in contra fatalitatii economice; iar in discursuri si brosurele se pastra buna si vechea metoda a fanfarelor si atacurilor sentimentale. si asa marxistii puri au putut face, in Rusia feudal-agrara, stat comunist, cu imperturbabila eleganta teoretica, fara sa le pese cat de putin de realitatile economice. Desigur, un exemplu delicios de triumf al sentimentalismului pur in politica. Adica: sentimentalismul e pur, fireste, de partea multimii; in sferele de sus, e politica pura, asa cum se face ea de cand lumea, nepatata de vreun moft stiintific. cititorul distrat sa nu se grabeasca a-mi aduce aminte ca guvernul sovietic a facut exproprieri, prin legi sau lasand avutul unor clase la discretia indivizilor cu speciala initiativa in materie de rechizitie fara bon, si ca aceste maniere nu sunt deloc sentimentale. Desigur, nu. Dar deposedarile si improprietaririle simple si sumare au servit sa intareasca ideea sentimentala: ca prin ele se creeaza forme sociale si de stat comuniste. Asa, dupa jumatate de veac de ironii teribile din partea socialismului stiintific impotriva celui sentimental si utopic, s-a aruncat incolo, la moment politic oportun, tot bagajul de postulate stiintifice si s-au adoptat procedarile drastic populare ale rapirii sumare, garnisite cu vechile si vesnic tinerele uzante sentimentale.
insa cei care nu inteleg numaidecat - si cu atat mai mult cei care nu inteleg nici mai tarziu - se grabesc aici sa triumfe cu ajutorul bunului simt si zic: daca in viata practica nu e recomandabil sa consideri lumea facuta numai de dragul sentimentelor omului, cel putin in arta avem dreptul sa ne-o inchipuim indreptata si impodobita absolut dupa trebuintele inimii.
Dar eu cred ca, nu numai in campul orisicum anodin al artei oricine are dreptul sa incerce a potrivi lumea dupa cum il indeamna inima, ci ori in ce directie; fiindca, strict vorbind, inimii nu i se poate obiecta nimic. Cat priveste simtirea si dorintele, nu-i nimic de spus omului care seamana ananas in Groenlanda sau infiinteaza in Patagonia stat aidoma cu cel englezesc. Totul e, cum privesti rezultatele. si, in aceasta privinta, se intampla ca chiar arta se dovedeste a fi mai putin libera decat isi inchipuiesc cei ce sunt oameni cu inima duioasa si numai atat. Literatul sentimental lucreaza din dorinta sa arate ca lumea e facuta sau - daca e si mai aplecat la visare - ca trebuia sa fie facuta dinadins pentru sensibilitatea lui si a publicului care-i seamana. Acest literat nu izbuteste sa creeze figuri vii, cum se zice, ci numai scheme, in genul inger sau in genul monstru, scheme pe care experienta adevarat estetica le face sa apara imediat caricaturale si false.
Fiindca si creatia artistica se loveste inevitabil de imperativul blestemat al realitatii. Orice sentiment si dorinta poate fi materie de arta, si nu de asta poate fi discutie. Dar acela care nu deosebeste visurile sau interesele lui sentimentale de infatisarea necesara a lumii, ci se serveste de ele pentru a le strecura piezis drept imagini de viata, se gaseste, cu intreprinderea lui artistica, exact pe treapta celui care cultiva ananas la cercul polar. Despre acest rezultat publicul acestui scriitor nu prinde de veste niciodata, ceea ce-i cu atat mai bine pentru reputatia scriitorului, desi cu atat mai rau pentru arta ca atare.
in arta ca si in politica sentimentalismul primeaza. Arta curenta nu poate fi estetica, politica nu poate fi stiintifica.
Exista astazi o coincidenta care mi se pare instructiva: arta comuna se face din ce in ce mai sentimentala pana intr-atat ca nici farsa, nici opereta nu mai sunt suferite fara condimente duioase; persiflajul curat si vesel al comediilor lui Labiche sau din libretele lui Offenbach pare cu desavarsire neacceptabil; iar, de partea ei, politica se concentreaza tot mai esential in tehnica ciomagului. "Sensibleria" veacului 18 s-a inecat, printr-un faliment grozav si rusinos, in teroarea revolutiei celei mari. Cine stie ce sfarsit va avea sentimentalismul colportat astazi de comis-voiajorii propriu-zisi care populeaza teatrele si bioscoapele, ajutati de cei literari care, in toata Europa, fabrica sau propaga literatura de bune intentii in stil sirupos si tehnica de torta cu figuri...
