E clar: invocarea tolerantei, in domeniul politic si social, este adesea o cochetarie de esenta ori naiva, ori destul de ipocrita. Fiindca acolo sunt in prezenta raporturi de putere, prin urmare de vointa, lucrul se incheie totdeauna intr-o intransigenta oarecare, inaccesibila argumentarii logice, si sfarseste dar cu intoleranta, fiindca intoleranta i-a fost originea. Este aci in joc contradictia elementara a vietii practice: premisele sunt imperative de vointa si sentiment, iar de asemenea premise omul leaga "demonstratii" in forma logica - leaga demonstratii atunci cand nu poate face altfel, cand adica e impiedecat sa impuna celuilalt, pe loc, vointa lui curata. intre vointa pura si argumentare se incheie totdeauna si natural legaturi nesincere. De aceea promisiunea de a "intelege" si "respecta" opinii deosebite de ale noastre nu trebuie data usuratic. Invocarea tolerantei, cuvant plin de farmec idilic, cere speciala prudenta - daca lasam la o parte cazul de viclesug pe de-a intregul.
Toleranta este conditia dintai pentru ca sa devie reala si simtita libertatea, bunul nepretuit la care viseaza atat de aprins oamenii. Nimeni astazi, cat tine lumea civilizata, nu viseaza toleranta fara inconjur. Dar actualitatea, cu apucaturile ei dictatoriale, face cu deosebire ingrata situatia apostolilor pasionati si naivi al acestui fermecator ideal. Cata vreme lupta de interese, intre clase si deci intre indivizi, va ramane asa de aspra cum este de zece ani incoace, toleranta va intampina, in practica cel putin, la fiece pas, ofense ironice sau brutale. Daca e drept ca anume clase sociale sunt istoric chemate sa aplice anume idei, aplicarea aceasta se subordoneaza inevitabil intereselor acelor clase, si interesele sunt intolerante.
Pentru ideile umanitare, vremurile de azi sunt grele.
"Tout ce qui est pouvoir est stupide", zicea, naiv si ursuz, Flaubert.
Mai politicos se poate spune: fundamentul puterii este, in esenta, irational: orice putere constituita exclude intr-un grad oarecare toleranta, adica impacarea oamenilor prin "intelegere", deci prin inteligenta.
Toleranta este o idee regulativa, cu ajutorul careia criticam formele istorice ale puterii, iar nu un principiu care sa faca puterea de prisos.
in practica politica, intrebuintarea ideilor este comoda: acolo ele se arunca si se retrag repede si fara multa grija. Teoria are insa datoriile ei de stricteta si eleganta. Conflictele de putere intind ideilor curse si le compromit prin contraziceri cand triste, cand comice. si nu vad, pentru idei, alta aparare decat sa se curete prin critica, de inflorituri cu cari le-a alterat o circulatie banal idilica, deopotriva lipsita de controlul teoriei precize, ca si al practicii serioase.
