Uneori ma incearca niste sentimente greu de descris. Nu sunt greu de descris, in cuvinte, ci doar pentru mine ca om. Uneori am zile cand sunt foarte fericita, aparent din nimic. Alteori, ma apuca plansul, doar cand, ma intreaba sotul meu ceva. Sau, ma privesc in oglinda si consider ca nu mai arat la fel de frumoasa ca acum 10 ani. Si atunci ma apuca tristetea. Cand aud cum lumea judeca asa, de la sine putere, ma apuca o furie de nedescris. Am momente in care, as vrea sa ajut un om cu probleme. Insa nu pot. Si atunci, ma cuprinde frustrarea. Si neputinta.
Sunt stari, prin care trec, uneori mi le pot explica. Altadata nu. Stiu doar ca atunci cand sunt asa, ma uit la copilele mele si imi revin. Doar ca nu pot uita, un moment din asta de tristete profunda, in care nu am mai putut, si am clacat. Am inceput sa plang in fata fiicei mele, si saraca nu stia ce a facut. A venit, m-a luat in barte si m-am calmat. Mi-am jurat ca nu se va mai intampla niciodata asa ceva.
Starile de spirit mi le exprim de regula, atunci cand sunt singura in casa. Tocmai pentru a nu impovara si pe altcineva cu probleme mele. E greu sa fac asta, dar m-am obisnuit.
